de Daniel Ruse
producător “Obiectiv, România ” şi coordonatorul campaniei
A fost primul meu traseu lung, parcurs în condiţii de concurs – marcaje, poliţie, salvare, puncte de control şi de popas, cu alimente specifice unui astfel de efort puse la dispoziţie de organizatori, prin sponsori. Ţin neapărat să-i felicit pe cei de la Prima Evadare, tineri entuziaşti omni-prezenţi de-a lungul traseului, care ne-au făcut să ne simţim în siguranţă.
Ce n-au putut ei anticipa a fost ploaia şi combinaţia apei chiar şi în cantităţi reduse cu un teren argilos şi cleios. Dar să încep cu începutul…
Ora 10:00 – tensiunea creşte înaintea startului, mai ales că organizatorii anunţă un record de participare în România la un astfel de eveniment – peste 1300 de bikeri. Şi de ce-a mi-a fost frică n-am scăpat: un start înghesuit, intrat direct pe poteci de pădure, cu şleauri pe care abia mergi în picioare, dar pe două roţi… M-am ţinut nesperat la verticală, foarte concentrat pe modul în care adaptez viteza la condiţiile de drum. Mi-a ieşit.
Ora 10:50 – După 10 km. de pădure, începe calvarul cu ploaia şi pământul argilos – intrăm pe un drum de ţară în camp deschis. Nu facem 20 de metri şi păţim ca în desenele animate în care personajul negativ toarnă adeziv pe jos: pedalăm din ce în ce mai greu până ne oprim brusc…. Noroiul depus pe cauciucuri ne blochează roţile, frânele, vitezele, rupe lanţuri şi schimbătoare. Ne ofilim.
Ora 10:52 – curăţăm de 4 ori noroiul în 2 minute şi ne săturăm: bicicleta pe umăr vreo 2 km, unde ne aştepta asfaltul. Ne privim: în 2 minute arătam jalnic, plini de noroi.
Ora 11:15 – Ajungem la asfalt şi ne dezumflăm iarăşi – după 100 de metri suntem ghidaţi la stânga pe un alt drum de ţară, e adevărat mai prietenos. Pământul tot se depune. Ce mă fac? Mă prind: merg doar pe iarbă şi nu pe urmele roţilor de maşini. Merge. Iarba udă îmi curăţă prin frecare noroiul cleios aşa că aleg cea mai înaltă verdeaţă de pe marginea drumului de ţară. Ma descurc din ce in ce mai bine si în sfarsit, iau avans.
Ora 12:45 – Aşa ajung la primul punct de popas, la km. 24 de traseu. Suntem zombie toţi. Poate de aceea organizatorii ne spun că ce-a fost mai greu a trecut… Pe cine păcălesc ei? N-a trecut greul, pentru că se instalează oboseala. M-am încălzit… şi îmi zic – nişte gheaţă, ceva? Da, ice!!! Black Ice! De la AC/DC, bineînţeles! Îmi pun căştile şi… să vezi viteză şi ritm!
Ora 13:45 – Km. 40, ultimul popas, după ce am mai curăţat de vreo 15 ori bicicleta de noroi (n-a fost iarbă înaltă peste tot…), îmi iau banana, napolitana, lâmâia, apa – le înghit rapid pe toate odată şi plec. Încă 15 km. până la finish.
Ora 13:46 – Mă doare burta. De ce le-oi fi înfulecat pe toate odată?!
Ora 13:46:01 – Nu contează. Doar n-o să mă opresc acum…
Ora 14:45 – Ies din pădure şi văd organizatori aşteptându-ne. Fata Morgana? Nu, ei erau, dar mai era un dâmb până la ei… Nu-l văd şi mă dezechilibrez… Până aici mi-a fost, îmi zic în timp ce cad. Păcat, mai erau 2 km… Îmi văd piciorul drept cum se revoltă şi se pune între mine şi pământ. Scap sub admiraţia organizatorilor: uşor, acuşi ajungeţi!
Ora 14:58 – Sunt pus în temă: încă un pic de pădure şi gata, auziţi muzica – vă aşteaptă la sosire…
Ora 14:59 – Moment magic – văd linia şi o masă de oameni aplaudând fiecare sosire. Mă-mbăţoşez şi bag viteză – trec linia ca un învingător!
Primul ciclist ajunsese pe-acolo aproape de ora 13:00…. adica cu vreo doua ore înaintea mea. A fost un concurs, dar invingatori suntem toti cei care am participat si am trecut linia de sosire.
[...] şi jurnalul pe două roţi ţinut de Daniel Ruse, care povesteşte cum s-a menţinut în şa de-a lungul [...]
Domnule Daniel Ruse, cred că “Prima evadare” a fost unul dintre cele mai palpitante reportaje de RRA realizate în ultima vreme!! Mulţumim pentru imaginile şi filmuleţele postate!
Multumim si noi pentru aprecieri si pentru faptul ca zăboviţi pe pagina noastră! Dacă reportajul a fost palpitant, vă închipuiţi cum a fost cursa! Dacă sunteţi pasionat de bicicletă, vă aşteptăm cu idei despre cum putem sprijini mişcarea ciclistă. Toate bune!